" Adevarul este in cuvinte, printre randuri si dincolo de ele ... "

Dana Cătălina Hărduţ, Dănuţa cum îi spunem noi, este o fiinţă deosebită.
S-a născut în data de 16 noiembrie 1972 în Arad. Viaţa ei este plină de suişuri dar mai ales de coborâşuri care au dat naştere lacrimilor de bucurie dar şi de dezamăgire. Diagnosticată la vârsta de doi ani cu tetrapareză spastică Dana reuşeşte să termine şcoala şi liceul umblând încă pe picioarele ei dar din ce în ce mai greu până când, aşa cum spune ea în poezia „Resemnare” soarta a trântit-o cu nepăsare „într-un fotoliu învechit…” .

Dănuţa nu renunţă la visele şi speranţele ei. Ea îşi caută neîncetat echilibrul sufletesc adesea zbuciumat de condiţia ei umană. Începe să îşi pună gândurile şi sufletul pe hârtie... compune ... compune sub influenţa unor evenimente, a unor oameni care au avut un rol important în destinul ei, a unor oameni pe care-i iubeşte şi-i preţuieşte.

Pe lângă numeroasele concursuri de literatură la care, nu numai că participă dar şi câştigă, Dana termină Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad. Şi aici îşi lasă amprenta. În 15 ianuarie 2007 de ziua poetului naţional intră în rândul laureaţilor facultăţii şi primeşte Premiul Literar Mihai Eminescu pentru volumul „Poezii”.

Am citit toate sau aproape toate poeziile scrise de Dănuţa. Chiar mă număr printre persoanele privilegiate cărora ea le-a dedicat versuri exprimându-şi astfel gândurile. Poeziile ei oglindesc multă tristeţe dar şi bucurie, umor dar şi înţelepciune, resemnare dar şi gânduri de viitor.

Am admirat-o şi o admir pentru felul ei de a fi ... pentru curajul ei de a-şi accepta cu deosebită demnitate soarta ... de a exista într-o lume tumultuasă care nu poate sau poate nu vrea să înţeleagă oameni ca Dana ... de a lupta şi de a trece peste obstacole care pe alţii i-ar opri în loc.

„Azi nu mai plâng, cu resemnare Accept ce ea mi-a oferit”